Nediscriminarea: Un principiu fundamental pentru o societate incluzivă

Nediscriminarea este un principiu esențial în construirea unei societăți echitabile și incluzive, în care fiecare individ are dreptul să fie tratat cu respect și egalitate, indiferent de particularitățile sale. În acest context, legislația europeană și internațională subliniază importanța respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, inclusiv în cadrul programelor și proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile.

Ce înseamnă nediscriminarea?

Nediscriminarea presupune eliminarea oricăror forme de tratament inegal bazat pe criterii precum dizabilitatea, etnia, sexul, vârsta sau religia. Acest principiu este esențial pentru promovarea egalității de șanse și pentru asigurarea unei participări active a tuturor cetățenilor în viața socială, economică și culturală.

Înscrie-te și tu cu planul tău de afaceri și poți câștiga finanțare nerambursabilă!

Nediscriminarea în contextul Convenției ONU și al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene sunt documente-cheie care protejează și promovează drepturile acestor persoane. Aceste documente impun statelor membre să adopte măsuri concrete pentru eliminarea barierelor care limitează participarea deplină și efectivă a persoanelor cu dizabilități în toate aspectele vieții.

În acest sens, Convenția ONU prevede că:

  • Persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze de egalitate juridică și de protecție împotriva discriminării.
  • Este necesară integrarea principiilor de nediscriminare în toate politicile și programele publice.

La nivel european, Carta Drepturilor Fundamentale stipulează că:

  • Orice formă de discriminare bazată pe dizabilitate este interzisă.
  • Statele membre trebuie să creeze condițiile necesare pentru a asigura acces egal la educație, muncă, servicii și viață socială.

Nediscriminarea în proiectele cu finanțare nerambursabilă

Pentru perioada 2021-2027, ghidurile de implementare a proiectelor cu finanțare nerambursabilă destinate României subliniază clar importanța respectării principiilor de nediscriminare. Acest aspect implică:

  • Accesibilizarea informației – Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces la toate detaliile privind proiectele, prin materiale adaptate și canale de comunicare eficiente.
  • Participare activă – În procesul de elaborare și implementare a proiectelor, este esențială implicarea directă a persoanelor cu dizabilități sau a organizațiilor care le reprezintă.
  • Adaptarea infrastructurii și serviciilor – Programele și proiectele trebuie să includă soluții care facilitează accesul fizic și digital pentru persoanele cu nevoi speciale.

De ce este importantă nediscriminarea?

Promovarea principiului nediscriminării are multiple beneficii pentru societate:

  • Creșterea coeziunii sociale – O societate incluzivă favorizează colaborarea și solidaritatea între indivizi.
  • Dezvoltarea economică – Valorificarea potențialului tuturor cetățenilor contribuie la creșterea productivității și inovării.
  • Respectarea demnității umane – Asigurarea unui tratament echitabil pentru fiecare individ reflectă valorile fundamentale ale drepturilor omului.

Nediscriminarea nu este doar un drept fundamental, ci și un element esențial pentru construirea unei societăți echitabile și prospere. Implementarea sa în programele și proiectele cu finanțare nerambursabilă este vitală pentru a asigura o participare activă și eficientă a tuturor cetățenilor, inclusiv a persoanelor cu dizabilități. Respectarea acestor principii nu doar că îndeplinește cerințele legislative, ci contribuie la crearea unui mediu incluziv și echitabil pentru toți.

Înscrie-te și tu cu planul tău de afaceri și poți câștiga finanțare nerambursabilă!

Implementarea principiului nediscriminării la nivelul proiectului „START ÎN ANTREPRENORIAT SOCIAL”

Promovarea principiului nediscriminării la nivel de proiect s-a realizat încă din etapa de elaborare a proiectului. Atât  Solicitantul, cât și Partenerul 1 au luat în considerare respectarea nediscriminării, prin definirea obiectivelor, rezultatelor și activităților, a metodologiei de implementare a proiectului și a responsabilităților în concordanță cu liniile directoare trasate atât de legislația națională prin art.16 din Constituția României cu privire la egalitatea în drepturi, de Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2021-2027, de prevederile art. 5 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii referitoare la funcționarea și respectarea principiului egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, cât și de legislația comunitară prin Tratatul CE: egalitatea între Femei și Bărbați în ceea ce privește locurile de muncă, profesia și discriminarea sexuală, prevederi împotriva discriminării bazate pe naționalitate și garantarea liberei circulații a lucrătorilor în interiorul Uniunii Europene, prin Directiva Remunerării egale, a tratamentului egal, egalitatea de rasă și egalitatea ocupării locurilor de muncă.

Astfel, la nivelul proiectului “START ÎN ANTREPRENORIAT SOCIAL” selecția Grupului Țintă și accesul acestora la activitățile proiectului s-a realizat fără nici o deosebire, excludere, restricție/preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale/a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, respectiv până în prezent au fost înregistrate în grupul țintă 149 persoane total, din care 96 femei și 53 bărbați, pe baza principiului “primul venit, primul servit”, conform criteriilor și condițiilor de selecție, recrutare și înscriere în grupul țintă prevăzute de Metodologia de selecție publicate pe website-ul proiectului la adresa www.startinantreprenoriatsocial.ro.

În ceea ce privește formarea echipei de management și a echipei de implementare, atât Solicitantul, cât și Partenerul 1 au ținut cont și au respectat principiul nediscriminării în identificarea, recrutarea și numirea experților, astfel în echipa de management avem 6 experți, din care 3 bărbați și 3 femei, iar în echipa de implementare avem la acest moment 6 experți, din care 1 bărbat și 5 femei.

Referitor la implementarea activităților proiectului și furnizarea măsurilor prevăzute în cadrul proiectului, până la acest moment acestea au fost realizate fără nicio discriminare, respectiv au fost înscrise în grupul țintă al proiectului 149 persoane cu domiciliul în mediul rural din regiunile mai puțin dezvoltate (Sud-Muntenia, Sud-Est, Nord-Est, Nord-Vest, Centru, Vest, Sud-Vest Oltenia) din 140 planificate, iar la activitatea de formare antreprenorială în domeniul economiei sociale au fost înscrise 140 de persoane, conform planificării stabilite la nivel de proiect.

Menționăm că parteneriatul va respecta principiul nediscriminării și în cadrul celorlalte activități și măsuri prevăzute a se desfășura în cadrul proiectului în perioada următoare, respectiv:

– toate persoanele care finalizat programul de formare profesională în domeniul antreprenoriatului social în cadrul proiectului vor fi încurajate să participe la concursul de planuri de afaceri,

– din totalul persoanelor care se vor înscrie în concursul de planuri de afaceri, vor fi selectate cele mai bune 35 care au elaborat cele mai bune planuri de afaceri pe baza unei metodologii de concurs și a unor criterii de evaluare nediscriminatorii și echidistante,

– furnizarea serviciilor consiliere și consultanță antreprenorială, mentorat pentru câștigătorii concursului de planuri de afaceri astfel încât să îți poată dezvolta afaceri auto-sustenabile în domeniul economiei sociale, respectiv întreprinderi sociale, fără nicio discriminare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *